Clătite germane

Reteta de clătite germane Cea mai rapidă rețetă de clătite – numai 5 minute trebuie să te ocupi de ele, în rest se fac singure. Cea mai sănătoasă – e fără prăjeală. Cea mai versatilă – poți folosi orice topping dorești.

 Clătite germane
Clătite germane

 Clătite germane

Ingrediente:

 Pentru aluat

  •  470 ml lapte
  •  4 ouă
  •  4 linguri zahăr tos
  •  160 g făină
  •  2 fiole esență de vanilie
  •  120 g unt

Pentru servit

  •  Zahăr pudră
  •  fructe de pădure
  •  sirop de arțar
  •  frișcă
  •  miere
  •  cremă de ciocolată
  •  mascarpone

Mod de preparare

Preîncălzește cuptorul la treaptă mare. Pune untul într-o tavă (cu dimensiunea de 33 x 23 x 5 cm) sau o tigaie de fontă, dă la cuptor să se topească.

Între timp, într-un bol mare (dacă ai un blender/mixer care vine cu tot cu castron e perfect, îți va ușura munca mult) combină laptele cu ouăle, vanilia, făina și zahărul granulat.

Când se topește untul (nu îl lăsa să se evapoere sau să se caramelizeze) toarnă aluatul în tavă și nivelează-l. Lasă la copt 20-30 de minute sau până când mijlocul se coace și marginile devin pufoase și aurii.

Scoate din cuptor și pune pe deasupra topping-ul de servire dorit.