Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor

Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor - Cu o seară înainte curățăm pulpele de eventuale pene sau puf și le spălăm bine. Dacă sunt prea mari, putem să le tăiem în două.Pregătire marinadă. Punem într-un vas (nu din metal!): 4-5 linguri suc de roșii (sau pastă de roșii diluată cu apă!), 4 linguri ulei și condimentele (sare, piper, boia, chimen, oregano...

Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor
Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor

Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor

INGREDIENTE

  1. 2 pulpe de pui, întregi
  2. 6 bucăți ciuperci champignon (cca 250-300 g)
  3. 4 cartofi mai mari
  4. 4-5 linguri suc de roșii
  5. 4-5 căţei de usturoi
  6. 4 linguri ulei de floarea soarelui
  7. 1 linguriță oțet balsamic (opțional)
  8. 1 lingură zeamă de lămâie (opțional)
  9. coajă de lămâie ecologică (opțional)
  10. oregano sau cimbru, după gust
  11. piper după gust
  12. sare după gust
  13. boia de ardei dulce (sau iute), după gus
  14. verdeață de mărar sau pătrunjel, tocată mărunt

Mod de preparare: Pulpe de pui pe pat de ciuperci si cartofi, la cuptor

u o seară înainte curățăm pulpele de eventuale pene sau puf și le spălăm bine. Dacă sunt prea mari, putem să le tăiem în două.
Pregătire marinadă. Punem într-un vas (nu din metal!): 4-5 linguri suc de roșii (sau pastă de roșii diluată cu apă!), 4 linguri ulei și condimentele (sare, piper, boia, chimen, oregano... după gust) și le amestecăm bine până ce compoziția se omogenizează. Pentru acidulare stoarcem și zeamă de la un sfert de lămâie și mai punem și o linguriță de oțet balsamic. Pentru un plus de aromă răzuim puțină coajă de lămâie ecologică. Zdrobim 4-5 căței de usturoi, îi tăiem mărunt, îi adăugăm la marinadă și amestecăm bine.
Punem 2-3 linguri de marinadă pe fundul unui vas de plastic, așezăm pulpele iar deasupra turnăm restul de marinadă. Acoperim vasul cu un capac sau îl întroducem într-o pungă de plastic și o legăm. Dăm vasul la frigider până a doua zi când vom găti pulpele, la cuptor! Marinada va frăgezi carnea iar gusturile se vor întrepătrunde!
A doua zi curăţăm cartofii, îi spălăm bine și îi tăiem felii, nu prea groase. Curățăm ciupercile și le spălăm sub jet de apă rece după care le scurgem de apă. Feliile de cartofi și ciupercile le aşezăm pat într-un vas termorezistent (de yena), cu capac și presărăm cu verdeață. Dacă nu avem vas de yena, folosim un vas metalic, sau chiar cratiţă. Pudrăm cu sare, piper și boia de ardei, după gust și cu orice alte plante aromatice ne place (oregano, cimbru uscat...). Pe acest pat așezăm pulpele iar deasupra turnăm marinada. Ciupercile lasă zeamă care dă o aromă deosebită atât cartofilor cât și pulpelor.
Punem capacul și dăm la cuptor pentru 40-45 minute. Din când în când deschidem cuptorul şi stropim carnea cu sosul din vas. Îndepărtăm capacul și mai lăsăm 10-15 minute pentru ca să se rumenească. Dacă ne place mai rumen, putem să lăsăm mai mult timp, la cuptor. E gata când e rumenită cât de mult ne place , iar furculiţa intră cu uşurinţă în carne. Când este gata, scoatem din cuptor și presărăm deasupra mărar sau pătrunjel verde, tocat mărunt.

Poftă bună!