Somn la cuptor pe pat de legume

Se curăță peștele (de solzi și de resturile de măruntaie, dacă mai este cazul) se spală bine și se porționează după preferință. După ce peștele este spălat se tamponează bine cu șervețele de hârtie de bucătărie și se lasă câteva minute pe aceste șervețele, pentru ca apa să fie bine absorbită.

Somn la cuptor pe pat de legume
Somn la cuptor pe pat de legume

Somn la cuptor pe pat de legume

Ingrediente:

  •  800 gr. pește
  •  4 roșii
  •  3 cepe
  •  2 ardei iuți (unul roșu și unul verde)
  •  1 ardei capia roșu
  •   câteva fire de pătrunjel
  •   câteva fire de cimbru proaspăt
  •   1 pahar de vin alb
  •   3-4 linguri ulei de măsline
  •   1-2 lingurițe cimbru uscat
  •   sare
  •   piper (după gust)
  •   opțional: 3-4 grăunți de usturoi

Mod de preparare

Se curăță peștele (de solzi și de resturile de măruntaie, dacă mai este cazul) se spală bine și se porționează după preferință

După ce peștele este spălat se tamponează bine cu șervețele de hârtie de bucătărie și se lasă câteva minute pe aceste șervețele, pentru ca apa să fie bine absorbită.

Se condimentează peștele cu sare, piper, cimbru uscat, se unge cu 1 lingură de ulei, se acoperă cu folie alimentară și se dă la rece 10-15 minute, sau până când terminăm de pregătit legumele.

Se curăță, se spală legumele (cepele, ardeii iuți, ardeiul capia, roșiile) și se taie rondele, iar verdețurile (pătrunjelul și cimbrul) se toacă mărunt. Atenție! Dacă ardeii sunt prea iuți se folosește câte jumătate din fiecare.

Se așează în tava/ vasul de gătit stratul de ceapă tăiată rondele, peste care se presară puțin cimbru uscat și se condimentează (cu sare și piper).

Peste ceapă se adaugă rondelele de ardei capia și se condimentează cu sare, piper, cimbru.

Peste ardei se așează bucățile de pește condimentate, peste care se toarnă restul de ulei și tot vinul și apoi se pun rondelele de ardei iute.

Peștele se acoperă (”învelește”) cu rondele de roșii, se presară verdeața și opțional usturoiul tăiat mărunt.

Tava cu pește se introduce în cuptorul încins la 195-200 grd.C și se lasă cca. 40 minute (depinde de cuptor), sau până cînd peștele este bine făcut, iar roșiile de deasupra s-au rumenit puțin.

Când este gata, se scoate tava din cuptor și se presară verdeață proaspătă.

Peștele se servește cald, se montează în farfurie împreună cu legumele și se decorează farfuria cu verdeață și lămâie. Se poate servi ca atare, sau alături de o salată verde, sau cu mămăliguță, sau... după preferința voastră.

Poftă bună!