Vită cu sos de piper verde
Reteta de vită cu sos de piper verde Se taie 4 felii de muşchi, de 4.5 cm grosime. Se sărează pe toate părţile. Se lasă la frigider până în momentul preparării. Se scoate muşchiuleţul cu 1 oră înainte de a se prepara.

Vită cu sos de piper verde
Ingrediente:
- 500 g muşchi de vită
Sos de piper verde:
- 120 ml vin roșu
- 1 lingură piper verde
- 0.5 ceapă roşie
- 1 linguriță sos Worcestershire
- 1 linguriță făină
- 1 lingură unt
- piper verde boabe
- sare
Mod de preparare
- Se taie 4 felii de muşchi, de 4.5 cm grosime. Se sărează pe toate părţile. Se lasă la frigider până în momentul preparării. Se scoate muşchiuleţul cu 1 oră înainte de a se prepara.
- Se toacă ceapa mărunt și se călește într-o lingură de unt aproximativ 5 minute.
- Se adaugă făina, se amestecă până ce este înglobată în unt şi se prăjeşte 2 minute, până devine uşor rumenă.
- Se stinge cu vin, amestecând tot timpul, ca să nu se facă cocoloaşe. Se condimentează cu sos Worcestershire, sare după gust şi piper verde măcinat. Se fierbe 1 minut, până se îngroaşă puţin.
- Se strecoară sosul printr-o sită fină.
- Sosul strecurat se gustă de sare. Se dă deoparte de pe foc şi se dizolvă în el restul de unt.
- Carnea se şterge bine cu serveţele de bucătarie. Se unge fiecare bucată cu ulei.
- Se pune o tigaie grill la încins timp de 5 minute, pe foc maxim. Se încinge cuptorul la 200 grade C.
- Carnea se frige pe grill timp de 3 minute pe fiecare parte. Se dă la cuptor apoi pentru încă 5 minute.
- Se toarnă câte 1/3 din sos pe fiecare bucată. Se pun boabe de piper pe fiecare bucată. Se serveşte imediat.